... (născut la 15 mai 1845 – decedat la 15 iulie 1916 în Paris) a fost microbiolog, imunolog, anatomist şi zoolog rus, de origine evreiască și româno-grecească, cunoscut pentru cercetări de pionierat în domeniul sistemului imunitar și pentru descoperirea tratamentului holerei.

Pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei, în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină, împreună cu P.Ehrilich. Mecinicov s-a născut la Ivanovka, un sat de lângă Harkov, Ucraina (pe atunci, Imperiul Ţarist). Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinicov a fost ofițer cu gradul de colonel în Garda Imperială. Tatăl său era de proveniență rusă, cu rădăcini moldoveneşti, și de îndepărtată origine greacă. El a fost un urmaș al lui Iuri Ivanovici Milescu-Spătaru (Spafarii – numit de ruşi), care era nepot al cărturarului, diplomatului și călătorului moldovean Nicolae Milescu Spătarul (sau Neculai Milescu Spătarul (în rusă Николай Гаврилович Спафарий) (născu la 1636, Vaslui şi decedat la 1708 în Moscova) a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei). Fiul lui Iuri Milescu-Spafarii ar fi schimbat numele românesc rusificat Spafarii = Spătarul prin cel rusesc Mecinik = purtător de spadă, de unde provine numele de familie Mecinicov. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici a fost fiica scriitorului Lev (Yehuda Leib) Nevahovici (evreu convertit la creștinism în 1806). Încă de mic, Ilia era pasionat de ştiinţele naturii.

A studiat științele naturii la Universitatea din Harkov, apoi a plecat în Germania, pe insula Helgoland (de la Marea Nordului) unde a studiat fauna marină, după care și-a continuat studiile la Universitatea din Giessen, apoi la Göttingen și, în final, la Academia din München. A mai studiat și la Institutul de Biologie Marină de la Napoli, primind o bursă din partea Rusiei. În 1867 s-a întors în Rusia și a fost numit doctor docent la Universitatea din Odessa, dar la scurt timp se mută la Universitatea din St. Petersburg. În 1870 revine la Odessa ca să preia funcția de profesor titular de zoologie și anatomie comparată.

A descoperit (1882) fenomenul fagocitozei și a emis teoria fagocitară a imunității. A mai făcut cercetări originale în problema bătrâneții. A subliniat influența nocivă a toxinelor florei bacteriene și a propus utilizarea alimentelor bogate în bacterii lactice ca antidot împotriva acestora. Lucrări: „Fagocitoza musculară”, „Imunitatea în maladiile infecțioase”, „Studii biologice asupra bătrâneții”, „Profilaxia sifilisului”, „Studii asupra florei intestinale”.

Membru de onoare al Acad. Române (1911).  

S-a stins din viață în 1916 în Paris la 71 de ani.

• Ştefan cel Mare a moștenit calitățile sale de la…
• Singurul lac vulcanic din Romania este...