- Sunteți aici:
- Acasă
- Știați că?
- Ştefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori...
Prima soţie a lui Ştefan cel Mare a fost blonda şi preafrumoasa Evdochia din Kiev, sora cneazului Simion, vasal al regelui Poloniei.
Căsătoria a avut loc în faţa înaltelor feţe bisericeşti ale ţării şi ale Curţii Domneşti: "luatu-ş-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev" (Grigore Ureche). Această alianţă matrimonială "a putut să sugereze lui Ştefan posibilitatea închegării unei cruciade ortodoxe" (Constantin Rezachevici). Au avut împreună trei copii, Alexandru (†26 iul. 1496), Petru (†1480, Mănăstirea Putna) şi Elena. După doar patru ani de căsătorie, Evdochia a murit, probabil în urma complicaţiilor survenite la naşterea unui copil, în timp ce soţul ei era plecat în campania împotriva regelui Ungariei, Matei Corvin (Baia, decembrie 1467). A fost înmormântată la biserica Mirăuţilor din Suceava, fosta Mitropolie a Moldovei.
Cinci ani mai târziu, în septembrie 1472, Ştefan se căsătorea cu Maria de Mangop, urmaşa familiei imperiale bizantine. În preajma Crăciunului lui 1477, s-a stins şi ea din viaţă, se pare chinuită de infidelităţile şi aventurile soţului. Căci, încă din 1471, pe când Ştefan le luase prizoniere pe soţia şi fiica domnitorului Radu al Munteniei, moldoveanul a fost vrăjit de frumuseţea copilei Maria Voichiţa, de care s-a îndrăgostit iremediabil. De abia spre 1480 va avea loc căsătoria dintre cei doi, Maria fiind cea care îi va rămâne alături până la moarte (a mai trăit pănă în 1511).
Deşi gurile rele afirmă că Ştefan a avut multe aventuri, singura relaţie extraconiugală certă este cea cu Maria Răreşoaia, o boieroaică frumoasă din părţile Hârlăului, căsătorită cu un bogat negustor de peşte, mama viitorului domn Petru Rareş.
Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural din Moldova este o organizatie non-guvernamentala, apolitica, non-profit. Asociatia a fost creata in septembrie 2000 si este initiatorul deschiderii primelor afaceri rurale in Republica Moldova. Rezultatele obținute de ANTREC de-a lungul activității sale se datorează echipei noastre formate din specialiști si formatori naționali din diverse domenii precum cultură, etnologie, istorie, drept, economie, ecologie, meșteșuguri etc.