- Sunteți aici:
- Acasă
- Descoperă Moldova
- Monument al naturii "Toltrele Prutului"
satul Cobani, raionul Glodeni
Stâncile Prutului" sau "Toltrele" se află concentrate pe o suprafaţă restrânsă, în bazinele râurilor mici Larga, Vilia, Lopatnic, Draghişte, Racovăţ, Ciuhur şi Camenca, râuri care se varsă în porţiunea Prutului de Mijloc. Deşi fragmentate puternic în mai multe locuri, lanţurile de recife se mai prezintă şi astăzi ca un organism unitar ce se întinde pe o distanţă de aproape 200 km.
Deci, dacă ar fi să le localizăm, "Toltrele Prutului" nu se află direct pe malul Prutului, ci în bazinele afluenţilor Prutului, la o distanţă de câţiva km de malul stâng al Prutului. Lanţurile de recife calcaroase din nordul Moldovei sunt constituite din schelete de corali, moluşte, scoici, alge, animale şi organisme marine, care umpleau mările tropicale Tortoniană şi Sarmatică acum 10-20 milioane de ani. Aceste recife basarabene au aceeaşi geneză ca şi marele lanţ coralier din Australia, numai că cel de acolo se află aproape în întregime sub apă, vârfurile lui ieşind din ocean la o înălţime de 2-5 m pe când recifele noastre ajung sau trec cota de o sută de metri. Şi toată înălțimea lor se află pe uscat, de unde pot fi admirate în toată măreţia şi splendoarea lor.
Toltrele Prutului sunt incluse în: > Ruta turistică N12. Clic aici pentru detalii despre această rută...
Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural din Moldova este o organizatie non-guvernamentala, apolitica, non-profit. Asociatia a fost creata in septembrie 2000 si este initiatorul deschiderii primelor afaceri rurale in Republica Moldova. Rezultatele obținute de ANTREC de-a lungul activității sale se datorează echipei noastre formate din specialiști si formatori naționali din diverse domenii precum cultură, etnologie, istorie, drept, economie, ecologie, meșteșuguri etc.