La diferite popoare, pe arii foarte întinse, se cunoaşte doar vopsirea monocrom al ouălor. Sunt în uz, aşadar, doar ouăle roşii, cele încondeiate lipsind cu desăvârşire. Asta însemnă că vopsitul ouălor într-o singură culoare reprezintă o practică generală, în timp ce încondeiatul este un procedeu ce s-a grefat pe obiceiul mai vechi, aproape universal, al înroşirii ouălor.
Semnele şi simbolurile cele mi răspândite, pe care le întâlnim astăzi în ornamentarea ouălor de Paşti sunt atrase din diferite domenii- evenimente ale vieţii omului. Preluarea aceasta nu s-a făcut la întâmplare, ci în cadrul unui proces lent şi selectiv, care a durat probabil decenii sau chiar secole de-a rândul. De pe uneltele gospodăreşti, de pe armele de vânătoare, de pe anumite obiecte casnice ori de pe unelte cu vădite implicaţii rituale – cum ar fi colacii –ornamentele au fost captate şi reorganizate. Modelele respective au fost luate cu întreaga lor încărcătură semantică, fiind transferată întocmai pe suprafeţele atât de mici şi atât de expuse perisabilităţii ale ouălor.
Tehnica încondeierii - procedeul cel mai ingenios dinte toate care a fost descoperit într-un târziu şi care a devenit clasic este fără îndoială, cel al trasării conturilor cu ceară topită pe suprafaţa oului. Această tehnică este generală cunoscută astăzi, la toate popoarele la care datina încondeierii ouălor continuă să fie performantă.
Pornind de la motivele ornamentale cu care sunt împodobite aceste obiecte rituale, se disting două tipuri fundamentale: unul occidental şi altul oriental.
În tipul occidental se caracterizează prin frecvenţa motivelor stelare la ambele capete ale oului şi printr-o aşezare ritmică a decorului pe suprafaţa convexă: arbore sau ramură, spic, carouri, păsări, trandafiri, serpentine etc. Predomină ouăle cu fundul roşu şi desenele albe. Din punct de vedere geografic, acest tip apare în Europa centrală şi occidentală.
Al doilea tip, adică cel oriental, se caracterizează prin trăsături liniare şi, îndeosebi, rectangulare. Ornamentarea schematică, alcătuită din simboluri, este limitată de brâie care merg în direcţii orizontale, verticale şi diagonale pe suprafaţa oului. Câmpurile decorative apar divizate astfel într-o serie de imagini geometrice, înfăţişându-se din punct de vedere cromatic, ca un bogat mozaic. În ceea ce priveşte tematica, tipul oriental cuprinde toate elementele ornamentale specifice celui occidental, cărora li se adaugă numeroasele motive din sfera credinţelor, unele fiind comune, altele locale. Si tipul oriental are ca punct de plecare monocromia, numai că, pe lângă predominanţa roşului, apare culoarea galbenă şi cea brun-închisă. Graniţele tipului oriental nu sunt delimitate precis, principalii purtători ai acestui tip sunt ucrainenii şi, într-o mai mică măsură, ruşii, precum şi lituanienii. Aria acestui tip se întinde spre regiunile sud-estice şi estice, ajungând în final până în părţile Caucazului.
Tipul oriental conţine toate formele celui occidental, plus altele specifice numai lui, înseamnă că deosebirile stabilite nu mai au nici o relevanţă; pur şi simplu, acestea dispar.
Repertoriul motivelor decorative de pe ouăle de Paşti din comunităţile lanţului carpatic este predominat păstoresc (berbecul, capra, cârja ciobanului, ciobanul cu oile, clopoţelul, drumul ciobanului, steaua ciobanului, turma de capre s.a.). Din această realitate folclorică se desprind, cu toată claritatea, ideea că filonul păstoresc era foarte viguros şi că asemenea motive se încondeiau în însuşi mediul ciobănesc. Datina s-a plămădit în Peninsula Balcanică, chiar de o parte şi de alta a cursului inferior al Dunării. Stă mărturie, în acest sens, puternica vitalitate pe care o prezintă tradiţia ouălor de Paşti la slavii sudici, la români şi la ucraineni, cu deosebire la populaţia huţula. Nu poate fi ignorată, de asemenea, bogăţia uluitoare a modelelor ornamentale şi nici evoluţia tehnicii de lucru, care la aceste popoare, a ajuns să atingă perfecţiunea.
Creştinismul devine un factor de primă însemnătate în vehicularea practicii înroşirii şi desenării ouălor de Paşti. Numeroasele legende care s-au ţesut şi continuă să graviteze în jurul ouălor roşii şi încondeiate la toate popoarele unde este cultivat obiceiul, însuşi ritul ciocnirii ouălor de Paşti apare învăluit în atmosfera creştină, întrucât cei doi parteneri – în momentul în care îl îndeplinesc – sunt datori să-şi spună unul altuia, în chip de salutare solemnă, Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!
Considerăm, aşadar, că odată cu răspândirea creştinismului de rit ortodox în orientul Europei, slujitorii bisericii au avut un rol hotărâtor în propagarea vechiului obicei de primăvară, subsumat acum Sărbătorilor pascale.