s. Hârjauca, r. Călărași

De această mănăstire este legat tristul episod, consemnat de istoria Bisericii Romane şi anume: arderea în sobele mănăstirii a tuturor cărților în limba română de la lăcașurile de cult din Basarabia, la porunca Mitropolitului Pavel, în toți anii cât timp acesta și-a avut reședința aici (anii 90 al secolului al XIX-lea).

Mănăstirea Hârjauca cu hramul Înălțarea Domnului (mănăstire de călugări) se află în satul Hârjauca, raionul Călăraşi, în apropierea mănăstirii Hârbovăț, la 25 km de oraşul Călăraşi sau la 60 km de capitala Chişinău.

A fost construită la dorința unui bătrân de prin părţile locului, cu numele Teodosie, cu sprijinul a doi călugări din mănăstirea Neamț și al boierului moldovean Niculiță. Bătrânul Teodosie se călugărește aici în anul 1740.

În anul 1959 (după alte surse în 1963), mănăstirea este închisă şi devine sanatoriu. Biserica mare, cu hramul Înălțarea Domnului, ajunge sală de sport. Sfântul lăcaș este redeschis în anul 1993, iar în 1994 se resfințește biserica Înălțarea Domnului, în care se țin slujbele. Biserica Sfântul Spiridon a ars în 1991 și nu a fost reconstruită până în prezent, din lipsa de fonduri.

Mănăstirea Hârjauca este inclusă în:

> Ruta turistică N7. Clic aici pentru detalii despre această rută...

Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural din Moldova este o organizatie non-guvernamentala, apolitica, non-profit. Asociatia a fost creata in septembrie 2000 si este initiatorul deschiderii primelor afaceri rurale in Republica Moldova. Rezultatele obținute de ANTREC de-a lungul activității sale se datorează echipei noastre formate din specialiști si formatori naționali din diverse domenii precum cultură, etnologie, istorie, drept, economie, ecologie, meșteșuguri etc.