s. Saharna, r. Rezina

Ansamblul monastic, situat la 110 km depărtare de orașul Chișinău, este compus din două mănăstiri: una rupestră (Bunavestire) și alta terestră (Sf. Treime). Istoria mănăstirii rupestre se cunoaște foarte puțin, neștiindu-se data precisă a întemeierii și cine sunt întemeietorii. Întregul ansamblu, este unul din cele mai vechi așezăminte din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.

Cercetătorii din domeniu n-au ajuns încă la o părere unanimă privind perioada întemeierii acestei chinovii. Ea rămâne blândă și tăcută în așteptarea unor timpuri mai bune, când istoria ei zbuciumată, dar și glorioasă, va fi cunoscută și elogată de toată lume creștină. În 1857 mănăstirea a fost din nou reparată și reamenajată, iar în anul 1900 a fost renovată de către locuitorii Saharnei Ipolit Terlețki și Vasile Corneanu, a fost extinsă și i s-a adăugat un iconostas din lemn deosebit de original.

Mănăstirea rupestră este constituită din două încăperi, chilii, edificii și spații auxiliare. Are dimensiunile de 17x5m. Biserica mănăstirii este mai degrabă un paraclis, are cioplit în interiorul stâncii un altar, despărțit de naosul rectangular de un mic iconostas. Mănăstirea la moment funcționează.

Complexul rupestru monastic Saharna este inclus în:

> Ruta turistică N6. Clic aici pentru detalii despre această rută...

Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural din Moldova este o organizatie non-guvernamentala, apolitica, non-profit. Asociatia a fost creata in septembrie 2000 si este initiatorul deschiderii primelor afaceri rurale in Republica Moldova. Rezultatele obținute de ANTREC de-a lungul activității sale se datorează echipei noastre formate din specialiști si formatori naționali din diverse domenii precum cultură, etnologie, istorie, drept, economie, ecologie, meșteșuguri etc.