La 2 iulie 2014 s-au împlinit 510 de ani de la trecerea în nemurire a celebrului voievod al Ţării Moldovei - Ştefan cel Mare şi Sfânt. Personalitate genială, strălucitul domn a lăsat o urmă adâncă în istoria, cultura şi civilizaţia multiseculară a poporului român.

Ştefan cel Mare a desfăşurat o activitate multilaterală, a fost un strălucit comandant de oşti, un isteţ strateg militar, un mare ocrotitor şi sprijinitor al culturii şi spiritualităţii româneşti, a înălţat pe tot întinsul ţării puternice cetăţi, frumoase biserici şi mănăstiri, pe care le-a înzestrat cu numeroase danii – cărţi şi odoare bisericeşti. Ştefan a ştiut, ca nimeni altul în întreaga istorie zbuciumată a Ţării Moldovei, să înveşnicească numele strămoşilor săi, iniţiind întocmirea unor cronici şi pomelnice, copierea de multe cărţi, precum şi înfrumuseţarea mormintelor străbunilor şi părinţilor săi cu splendide lespezi tombale.

Bun gospodar el a ştiut să dirijeze cu pricepere treburile interne ale ţării, stimulând dezvoltarea economiei, comerţului şi oraşelor. Totodată a dus o activă politică externă, prin care căuta să apere independenţa ţării. Moldova lui Ştefan cel Mare, aflată la Porţile Creştinătăţii, timp de o jumătate de secol a ţinut piept celei mai mari puteri militare din Evul Mediu – Imperiul Otoman, înscriind prin luptele sale glorioase cele mai strălucite pagini de istorie militară a poporului român.

Într-adevăr, logica întregului complex de acţiuni din primii ani de domnie a voievodului - acţiunea militaro-politică reuşită în urma căreia a obţinut scaunul domnesc, încercările de a atrage de partea sa cea mai mare parte a boierimii şi contracararea acţiunilor rivalilor săi, negocierea condiţiilor de vasalitate în raport cu Polonia şi, în genere, capacitatea de a se descurca în toate problemele de politică internă şi externă - i-a determinat pe mulţi cercetători să-l vadă pe Ştefan Vodă, la data urcării în scaun, ca pe o personalitate cu o bună experienţă militară şi politică.

Analizând cu atenţie întreg spectru de izvoare şi circumstanţe considerăm că Ştefan s-a născut mai curând prin 1441-1442 şi că în 1457 pe când urca în scaunul domnesc abia trecuse de 15 ani, ceea ce încercăm să argumentăm mai jos.

Atât până la Ştefan cel Mare, cât şi după el se cunosc situaţii când pretendenţi minori au ocupat scaunul fiind susţinuţi de o anumită grupare boierească, şi de fiecare dată, aceştia erau tutelaţi de unul dintre boierii apropiaţi sau de către mama lor.

• Muzeul Satului
• Legenda satului Sărătenii Vechi