Icoana nu poate lipsi din casa creștinului. Prezenţa icoanei arată că acea casă este încreştinată, că familia care locuiește acolo este creștină. Icoana din casă este o mărturisire a credinței în Dumnezeu.
Icoana, prezentă a celui înfăţişat în ea
Așa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în faţă persoana dragă pe care o reprezintă, tot așa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfățișat în ea: a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinților. Prezenţa chipului unei persoane este într-o măsură prezenţa respectivei persoane. Chipul ne pune în legătură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau mai curând, aduce persoana respectivă în faţa noastră, lângă noi, ne înlesnește o întâlnire cu ea. Icoana ne ajută să ne rugam mai bine şi să intrăm mai ușor în legătură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simțim prezenţa Maicii Domnului şi a sfinților pe care îi dorim împreună rugători cu noi şi pentru noi.
Icoana, fereastra spre adevăratul Dumnezeu
Icoana este mai mult decât o fotografie. Mai întâi, pentru că ea ne înfăţişează chipul lui Dumnezeu însuși, chipul Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ea este o fereastră spre lumea lui Dumnezeu, spre Împărăţia Cerurilor. Chipul Maicii Domnului şi cel al sfinților din icoane este chipul omenesc îndumnezeit, copleșit de lumina dumnezeiască a Împărăţiei lui Dumnezeu. Icoana este sfințită prin chipul pe care îl reprezintă. Fără icoană ne putem rătăci de la adevăratul Dumnezeu, închipuindu-ne fiecare, după mintea, priceperea şi credința sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plăsmuit de imaginația noastră. Așa încât riscul idolatriei este mult mai mare fără icoană, omul fiind tentat să-şi ”închipuie” un Dumnezeu “convenabil”, după propriile dorințe şi nevoi.
ANTREC-Moldova is a non-governmental, apolitical and non-profit organization that promotes rural, ecological and cultural tourism in Moldova from 2000. ANTREC-Moldova is the first professional rural tourism association in our country, that have created a network of guesthouses. The positive results obtained by ANTREC, throughout its activities, is due to our team: country's top specialists involvements in the fields of culture, ethnology, history, law, economics, ecology, crafts, etc.