satul Rudi, raionul Dondușeni
Arcul geodezic Struve este o rețea formată din 265 de puncte de observație, reprezentate prin cuburi de piatră cu latura de doi metri, dispuși pe o traiectorie relativă între Hammerfest (Norvegia) și Necrasovca-Veche (Ucraina).
satul Rudi, raionul Dondușeni
Sub cimitirul satului Rudi se întinde Peștera Răposaților, o cavernă naturală cu o lungime de peste 76 de metri în stanca de calcar sarmațian care a fost descoperită în 1996 de către localnici.
satul Rudi, raionul Dondușeni
Reședința dinastiei de boieri Vinogradschi a fost construită în prima parte a secolului XIX, în 1835 sau, după altă versiune în 1833. Revista „Viaţa Basarabiei" scrie la 12 decembrie 1932 că familia de nobili Vinogradschi era apreciată la curtea imperială din Sankt Petersburg. Conacul boieresc, astăzi școală, era împrejmuit de un parc cu alei pietruite, iar umbră îi ține și astăzi un Ginkgo Biloba, arbore măreț adus din China.
satul Rudi, raionul Dondușeni
Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Drochia este unicul lăcaș sfânt construit în 1988 din Basarabia care a fost pictată de marele maestru, pictorul român, Petre Achițenie și al feciorului său, Ioan Achițenie.
satul Dobruşa, raionul Şoldăneşti
Mănăstirea Dobruşa cu hramul Sfântul Mare Ierarh Nicolae (mănăstire de călugări) se află în satul Dobruşa, raionul Şoldăneşti la 100 km de capitala Chişinău și a fost întemeiată în anul 1772 de monahii Ioasaf de la Probota şi Eufimie de la Curchi.
satul Cuşelăuca, raionul Şoldăneşti
Mănăstirea Cuşelăuca cu hramul Adormirea Maicii Domnului (mănăstire de călugărițe) se află în satul Cuşelăuca, raionul Şoldăneşti la 110 km de capitala Chişinău şi la 8 km de mănăstirea Dobrușa și a fost înfiinţată ca schit în anul 1790, de către Maria Tocana din satul Cotiujenii Mari.
ANTREC-Moldova это Национальная Ассоциация Сельского, Экологического, Культурного Туризма Молдовы, - организация неправительственная, некоммерческая, вне политики. Ассоциация создана в 2000 году и является инициатором открытия первых сельских туристических хозяйств в Республике Молдова.