31 august 2014 – prima zi a expediției nautice lansate în cadrul proiectului “Bătrînul fluviu consolideză colaborarea satelor nistrene prin dezvoltarea turismului rural, ecologic și cultural”, realizat de către Asociaţia Națională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) în comun cu Agenția de Dezvoltare Regională din Tiraspol, cu asistenţa financiară a Programului UE-PNUD “Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
La vizitele de studiu au participat 30 cursanți selectați de pe ambele maluri ale Nistrului, în cadrul proiectului „Bătrînul fluviu consolideză colaborarea satelor nistrene prin dezvoltarea turismului rural, ecologic și cultural”, realizat cu sprijinul Programului UE-PNUD de promovare a încrederii. Pe parcussul a 2 zile, conform unui program de lucru foarte plin, au fost vizitate și analizate activitățile a 7 gospodării turistice de pe malul drept al Nistrului și a potențialului turistic din preajma lor.
În perioada 20-21 iulie a fost efectuată a doua vizită de studiu a 15 cursanți selectați de pe ambele maluri ale Nistrului, în cadrul proiectului „Bătrînul fluviu consolideză colaborarea satelor nistrene prin dezvoltarea turismului rural, ecologic și cultural”, realizat cu sprijinul Programului UE-PNUD de promovare a încrederii. Pe parcussul a 2 zile, conform unui program de lucru foarte plin, au fost vizitate și analizate activitățile a 7 gospodării turistice de pe malul drept al Nistrului și a potențialului turistic din preajma lor.
În cadrul proiectului „Bătrînul fluviu consolideză colaborarea satelor nistrene prin dezvoltarea turismului rural, ecologic și cultural”, realizat cu sprijinul Programului UE-PNUD de promovare a încrederii, a fost efectuată prima vizită de studiu a 15 cursanți selectați de pe ambele maluri ale Nistrului. Pe parcussul a 2 zile, conform unui program de lucru foarte plin, au fost vizitate și analizate activitățile a 7 gospodării turistice de pe malul drept al Nistrului și a potențialului turistic din preajma lor.
60 de locuitori de pe ambele maluri ale Nistrului au fost iniţiaţi în domeniul turismului rural
60 de locuitori de pe ambele maluri ale Nistrului au beneficiat de o primă instruire profesională în vederea dezvoltării afacerilor turistice rurale, graţie unui proiect realizat de către Asociaţia Națională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) în comun cu Agenția de Dezvoltare Regională din Tiraspol, cu asistenţa financiară a Programului UE-PNUD “Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
În perioada 9-12 iunie 2014, la tabăra de odihnă pentru copii și tineret Cristinel, s. Slobozia Dușca, r. Criuleni s-a desfășurat ciclul de seminare "Inițiere în turism rural", în care 30 de cursanți de pe un mal și altul al Nistrului au fost antrenați în studierea principiilor de creare și dezvoltare a activităților turistice rurale.
ANTREC-Moldova это Национальная Ассоциация Сельского, Экологического, Культурного Туризма Молдовы, - организация неправительственная, некоммерческая, вне политики. Ассоциация создана в 2000 году и является инициатором открытия первых сельских туристических хозяйств в Республике Молдова.