Căciula dacică cu moţ era un semn de identificare a statutului social. Sursele antice ne vorbesc despre comati, oamenii simpli, cei care umblau cu capul descoperit, şi despre tarabostes sau pileați, nobilii care purtau pileus. 

Istoricul Iordanes (a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia. A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romana și de origine actibusque Getarum, pe scurt Getica) relatează că dacii de neam s-au numit la început tarabostes, (probabil termenul dacic iniţial) iar apoi pileați, iar dintre ei se alegeau regii şi preoţii. Termenul de pileus era folosit de romani şi în sens larg, referindu-se la orice pălărie fără boruri, cum era cea purtată de sclavi în ziua eliberării sau căciula roşie purtată cu ocazia sărbătorii de Saturnalia (o sărbătoare în onoarea zeului roman Saturn, zi care coincidea cu solstițiul de iarnă). În ambele situaţii, căciula simboliza pentru romani obţinerea libertăţii. Pileusul dacic se aseamănă şi cu căciula frigiană, asociată locuitorilor Frigiei (a fost o veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici (azi Turcia), numită așa după numele populației care a stăpânit Asia Mică între căderea Regatului Hitit (sec. XIII î.C.) și cucerirea Regatului Lidiei (sec. VII î.C.), o regiune din centrul Asiei Mici. Pentru greci, această căciulă conică, mai ascuţită decât cea dacică, era legată de „barbari”, adică de cei din afara lumii greco-romane, arătând o influenţă orientală.