În rândurile claselor stăpânitoare, a familiilor domneşti şi boiereşti în sec. XV-XVII, obiceiul plecării la mănăstire în ultimii ani de viaţă era destul de frecvent întâlnit.

Acolo se retrăgeau soţul sau soţia rămaşi în viaţă, spre a-şi afla alinare şi linişte, şi spre a-şi petrece timpul în rugăciuni întru iertarea păcatelor, ceea ce a făcut şi mama domnitorului Ştefan cel Mare, Maria-Oltea.

Consolidarea puterii lui Ştefan a făcut-o cu timpul să-l scutească treptat de tutela ei, retrăgându-se, după cum se admite, în ultimii ani de viaţă la mănăstire, poate chiar călugărindu-se la Pobrata (după căsătoria lui Ştefan, din 5 iunie 1463).